ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARÁT1 s.n. Acţiunea de a ara; arătură. – V. ara.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARÁT2, -Ă, araţi, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenţionat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ♢ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenţia. ♢ Expr. A arăta (cuiva) uşa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl dispreţuieşte pentru faptele sale. ♦ A indica o măsură, o direcţie etc. ♦ A indica ora, minutele şi secundele. 3. Tranz. A da o explicaţie, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ♢ Expr. (Fam.) Îţi arăt eu ţie! se spune pentru a ameninţa pe cineva. 4. Tranz. şi refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfăţişare); a avea o anumită înfăţişare. ♢ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neaşteptate). – Lat. *arrectare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ARÁ ar tranz. (solul) A tăia în brazde cu plugul (în vedere cultivării). /<lat. arare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ARĂTÁ arăt 1. tranz. 1) (fiinţe, obiecte etc.) A expune intenţionat vederii; a lăsa să se vadă. 2) (lucruri, valori etc.) A face să fie văzut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greşelile de punctuaţie. ~ cărarea. Termometrul arată zero grade. ♢ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rău în mod direct despre cineva. ~ uşa cuiva a da afară dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune în faţă; a prezenta; a înfăţişa. ~ legitimaţia. ~ un bolnav medicului. 4) A face să înţeleagă; a explica; a lămuri. ~ cum se rezolvă problema. 5) A adeveri prin raţionamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea să arate ce ştie. A-şi ~ curajul. ♢ Ţi-oi arăta eu! te-oi învăţa eu minte! 6) A face să se arăte. 2. intranz. A avea o anumită înfăţişare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ARĂTÁ mă arăt intranz. 1) A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a se ivi; a apărea; a se isca. Un nor negru s-a arătat. 2) A avea aparenţa; a fi în aparenţă; a părea. Vara se arată a fi călduroasă. ♢ Pe (sau după) cât se arată după cum pare. 3) (despre persoane) A apărea (într-un anumit fel) în faţa unei colectivităţi; a se manifesta. 4) pop. A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări; a (i) se năluci. /<lat. arrectare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ará (ár, arát), vb. – A răsturna cu plugul brazdele de pămînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Puşcariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arător, arătură. Der. arat, s.n. (acţiunea de a ara, arătură). – Der. neol. arabil, adj., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
arát (aráte), s.n. – Plug. Mr. aratru. Lat. ărātrum (Puşcariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvîntul este foarte rar, are circulaţie mică în regiunea Muscel. A fost înlocuit de plug, poate datorită confuziei cu part. de la a ara; este posibil să se păstreze, confundat cu totul cu acesta, în expresii ca a ieşi la arat. Cf. ara.
(Dicţionarul etimologic român)
arătá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfăţişa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înţeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construieşte cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecţii, a ajuta la pregătirea temelor şcolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăţa minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Şi a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, şi Éléments, 72 şi 91, respins de Puşcariu 108, şi abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. *ad reiterāre, redus la *arretrāre şi disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveşte de dificultăţi fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Puşcariu, Lat. ti, 10), după Puşcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicaţie prea forţată. Der. arătanie, s.f. (monstru, stafie); arătare, s.f. (demonstraţie; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s.n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s.f. (indicaţie; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoşenie, s.f. (frumuseţe).
(Dicţionarul etimologic român)
ÁRA s.m. Specie de papagal, frumos colorat şi cu coada lungă, existent în America de Sud. [< fr. ara < cuv. tupi].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRA s. m. papagal mare, viu colorat., cu coada lungă, din America de Sud. (< fr., sp. ara)
(Marele dicţionar de neologisme)
ara, ar v. tr. (intl.) 1. a lovi cu cuţitul, a spinteca. 2. a tatona, a sonda terenul în vederea unui furt (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
arat, -ă, araţi, -te, adj. (intl.) 1. spintecat. 2. tatonat, sondat în vederea unui furt. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a arăta pumnul (cuiva) expr. a ameninţa (pe cineva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi arăta ghearele expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a arăta (cuiva) cotul expr. 1. a refuza (pe cineva) în mod batjocoritor. 2. a nu lua în seamă (pe cineva), a trata cu indiferenţă (pe cineva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi arăta colţii expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ará vb., ind. prez. 1 sg. ar, 2 sg. ari, 3 sg. şi pl. áră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arătá vb., ind. prez. 1 sg. arăt, 2 sg. arăţi; 3 sg. şi pl. arátă, conj. prez. 3 sg. şi pl. aráte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARÁ vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pământul.)
(Dicţionar de sinonime)
ARÁT s. arare, arătură, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (Merg în zori la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
ARĂTÁ vb. 1. a indica, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul.) 2. v. trasa. 3. a indica, a preciza, a spune, (înv. şi reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a scrie, a susţine. (El ~ în articol că ...) 5. v. indica. 6. v. aminti. 7. a desemna, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.) 8. v. marca. 9. v. înregistra. 10. v. expune. 11. v. scoate. 12. v. povesti. 13. v. reprezenta. 14. v. demonstra. 15. v. confirma. 16. v. manifesta. 17. v. vădi. 18. v. sesiza. 19. v. denota. 20. v. exterioriza. 21. a afirma, a exprima, a manifesta. (Îşi ~ dorinţa de a ...) 22. v. apărea. 23. a apărea, a se ivi, a pica, (înv. şi reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci s-a ~ şi el.) 24. v. înfăţişa. 25. v. apărea. 26. v. înfăţişa. 27. a apărea, a ieşi, a se ivi. (Se ~ iarba.) 28. v. răsări. 29. a apărea, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iţi, a (se) slomni. (Se ~ zorii.) 30. v. părea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A arăta ≠ a ascunde, a dispărea
(Dicţionar de antonime)
A se arăta ≠ a dispărea
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARÁT1 s.n. Acţiunea de a ara; arătură. – V. ara.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenţionat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ♢ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenţia. ♢ Expr. A arăta (cuiva) uşa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl dispreţuieşte pentru faptele sale. ♦ A indica o măsură, o direcţie etc. ♦ A indica ora, minutele şi secundele. 3. Tranz. A da o explicaţie, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ♢ Expr. (Fam.) Îţi arăt eu ţie! se spune pentru a ameninţa pe cineva. 4. Tranz. şi refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfăţişare); a avea o anumită înfăţişare. ♢ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neaşteptate). – Lat. *arrectare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ARÁ ar tranz. (solul) A tăia în brazde cu plugul (în vedere cultivării). /<lat. arare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ARĂTÁ arăt 1. tranz. 1) (fiinţe, obiecte etc.) A expune intenţionat vederii; a lăsa să se vadă. 2) (lucruri, valori etc.) A face să fie văzut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greşelile de punctuaţie. ~ cărarea. Termometrul arată zero grade. ♢ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rău în mod direct despre cineva. ~ uşa cuiva a da afară dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune în faţă; a prezenta; a înfăţişa. ~ legitimaţia. ~ un bolnav medicului. 4) A face să înţeleagă; a explica; a lămuri. ~ cum se rezolvă problema. 5) A adeveri prin raţionamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea să arate ce ştie. A-şi ~ curajul. ♢ Ţi-oi arăta eu! te-oi învăţa eu minte! 6) A face să se arăte. 2. intranz. A avea o anumită înfăţişare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ARĂTÁ mă arăt intranz. 1) A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a se ivi; a apărea; a se isca. Un nor negru s-a arătat. 2) A avea aparenţa; a fi în aparenţă; a părea. Vara se arată a fi călduroasă. ♢ Pe (sau după) cât se arată după cum pare. 3) (despre persoane) A apărea (într-un anumit fel) în faţa unei colectivităţi; a se manifesta. 4) pop. A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări; a (i) se năluci. /<lat. arrectare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ará (ár, arát), vb. – A răsturna cu plugul brazdele de pămînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Puşcariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arător, arătură. Der. arat, s.n. (acţiunea de a ara, arătură). – Der. neol. arabil, adj., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
arát (aráte), s.n. – Plug. Mr. aratru. Lat. ărātrum (Puşcariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvîntul este foarte rar, are circulaţie mică în regiunea Muscel. A fost înlocuit de plug, poate datorită confuziei cu part. de la a ara; este posibil să se păstreze, confundat cu totul cu acesta, în expresii ca a ieşi la arat. Cf. ara.
(Dicţionarul etimologic român)
arătá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfăţişa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înţeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construieşte cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecţii, a ajuta la pregătirea temelor şcolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăţa minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Şi a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, şi Éléments, 72 şi 91, respins de Puşcariu 108, şi abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. *ad reiterāre, redus la *arretrāre şi disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveşte de dificultăţi fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Puşcariu, Lat. ti, 10), după Puşcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicaţie prea forţată. Der. arătanie, s.f. (monstru, stafie); arătare, s.f. (demonstraţie; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s.n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s.f. (indicaţie; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoşenie, s.f. (frumuseţe).
(Dicţionarul etimologic român)
ÁRA s.m. Specie de papagal, frumos colorat şi cu coada lungă, existent în America de Sud. [< fr. ara < cuv. tupi].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRA s. m. papagal mare, viu colorat., cu coada lungă, din America de Sud. (< fr., sp. ara)
(Marele dicţionar de neologisme)
ara, ar v. tr. (intl.) 1. a lovi cu cuţitul, a spinteca. 2. a tatona, a sonda terenul în vederea unui furt (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
arat, -ă, araţi, -te, adj. (intl.) 1. spintecat. 2. tatonat, sondat în vederea unui furt. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a arăta pumnul (cuiva) expr. a ameninţa (pe cineva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi arăta ghearele expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a arăta (cuiva) cotul expr. 1. a refuza (pe cineva) în mod batjocoritor. 2. a nu lua în seamă (pe cineva), a trata cu indiferenţă (pe cineva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a-şi arăta colţii expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ará vb., ind. prez. 1 sg. ar, 2 sg. ari, 3 sg. şi pl. áră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arătá vb., ind. prez. 1 sg. arăt, 2 sg. arăţi; 3 sg. şi pl. arátă, conj. prez. 3 sg. şi pl. aráte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARÁ vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pământul.)
(Dicţionar de sinonime)
ARÁT s. arare, arătură, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (Merg în zori la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
ARĂTÁ vb. 1. a indica, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul.) 2. v. trasa. 3. a indica, a preciza, a spune, (înv. şi reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a scrie, a susţine. (El ~ în articol că ...) 5. v. indica. 6. v. aminti. 7. a desemna, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.) 8. v. marca. 9. v. înregistra. 10. v. expune. 11. v. scoate. 12. v. povesti. 13. v. reprezenta. 14. v. demonstra. 15. v. confirma. 16. v. manifesta. 17. v. vădi. 18. v. sesiza. 19. v. denota. 20. v. exterioriza. 21. a afirma, a exprima, a manifesta. (Îşi ~ dorinţa de a ...) 22. v. apărea. 23. a apărea, a se ivi, a pica, (înv. şi reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci s-a ~ şi el.) 24. v. înfăţişa. 25. v. apărea. 26. v. înfăţişa. 27. a apărea, a ieşi, a se ivi. (Se ~ iarba.) 28. v. răsări. 29. a apărea, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iţi, a (se) slomni. (Se ~ zorii.) 30. v. părea.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A arăta ≠ a ascunde, a dispărea
(Dicţionar de antonime)
A se arăta ≠ a dispărea
(Dicţionar de antonime)