armonică dex - definiţie, sinonime, conjugare
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S.f. (Fiz.) Vibraţie care însoţeşte vibraţia fundamentală de acelaşi tip şi care se produce cu o frecvenţă egală cu un multiplu întreg al frecvenţei vibraţiei fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ARMÓNICĂ, armonici, s.f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acţionat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ♢ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuţă (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ARMÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de armonie; propriu armoniei. /<fr. harmonique, lat. harmonicus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ARMÓNI//CĂ ~ci f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, acţionat de butoane. ♢ ~ de gură muzicuţă. ♢ A (se) face ~ a (se) încreţi; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvenţă reprezintă un multiplu al numărului de vibraţii pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus].
(Dicţionar de neologisme)

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acţionat de butoane. ♦ Muzicuţă (de gură). 2. Mufă de dilataţie cu pereţi ondulaţi, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilaţie de frecvenţă egală cu un multiplu întreg al frecvenţei fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].
(Dicţionar de neologisme)

ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. o sunete če (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie ~ă = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
(Marele dicţionar de neologisme)

ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibraţia unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuţă (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica)
(Marele dicţionar de neologisme)

armonică, armonici s.f. aparat radio (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

armónic adj. m., pl. armónici; f. sg. armónică; pl. armónice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

armónică (fiz., muz.) s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ARMÓNIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Mărime periodică ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ARMÓNICĂ s. (MUZ.) muzicuţă, (rar) eolină. (Cântă la ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ar arm armo armon armoni

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica onica monica