arome dex - definiţie, sinonime, conjugare
ARÓMĂ, arome, s.f. Emanaţie a unor substanţe plăcut mirositoare (şi cu gust plăcut); miros tare şi plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanţă care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ARÓM//Ă ~e f. Miros plăcut pătrunzător; mireasmă; parfum. [G.-D. aromei] /<fr. arôme, lat. aroma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ARÓM s.n. v. aromă.
(Dicţionarul limbii române moderne)

arómă (aróme), s.f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s.f. (aromă, esenţă aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s.f. (înv., ispită; stare de somnolenţă, de somn uşor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a aţipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăţi semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este şi mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”.
(Dicţionarul etimologic român)

arómă (aróme), s.f. – Plantă, rodul-pămîntului (Arum maculatum). – Var. arumă, aron, barba-lui-Aron. Numele ştiinţific al plantei, pronunţat ca în fr. arum sau în germ. Aron şi confundat cu aromă „aromă”. Cf. sb. aron.
(Dicţionarul etimologic român)

ARÓMĂ s.f. Emanaţie a unor substanţe plăcut mirositoare; miros tare şi plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].
(Dicţionar de neologisme)

ARÓMĂ s. f. 1. emanaţie a unor substanţe mirositoare; parfum. 2. substanţa însăşi. (< fr. arome, lat., gr. aroma)
(Marele dicţionar de neologisme)

arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ARÓMĂ s. v. mireasmă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Aromă ≠ miasmă, duhoare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ar aro arom

Cuvinte se termină cu literele: me ome rome