artă dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÁRTĂ, arte, s.f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o ţară etc.) care aparţin acestei activităţi. ♢ Loc. adj. De artă = artistic. ♢ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare şi anumite cunoştinţe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁRT//Ă ~e f. 1) Formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea prin imagini expresive. ~ populară. ~ poetică. 2) Totalitate a operelor dintr-o epocă, dintr-o ţară, care aparţin acestei activităţi. 3) Fiecare dintre modalităţile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografică. ~ teatrală. ~e plastice. 4) Totalitate de cunoştinţe şi de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorică. ♢ ~ militară ramură a ştiinţei militare care se ocupă cu teoria şi tactica acţiunilor de luptă. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ártă (árte), s.f. – 1. Activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. – 2. Măiestrie, pricepere. It. arte, din lat. ars (sec. XIX). – Der. artist, s.m.; artistă, s.f.; artistic, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

ÁRTĂ (‹fr., lat.) s.f. 1. Formă a activităţii umane şi a conştiinţei, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze şi să comunice emoţii specifice complexe, la care participă, atît în actul creaţiei cît şi în acela al receptării, senzorialitatea, intuiţia, afectivitatea şi inteligenţa. De-a lungul istoriei sale, creaţia artistică, păstrîndu-şi specificitatea de geneză, conţine şi transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenenţă la o dublă realitate conferă artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii, a. îndeplineşte un rol important în societate prin funcţiile cognitivă şi educativă care-i sînt implicite. ♦ Operă de a. = operă realizată prin activitatea artistică creatoare. ♦ Om de a. = persoană care desfăşoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică şi dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativă v. decorativ. A. populară = ansamblu de creaţii artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de artă plastică sau de artă decorativă). A. poetică v. poetic (3). A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a a. faţă de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepţii tezei şi mediul existent, a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului şi influenţelor mentalităţii filistine în artă. A. 1900 (a. nouă) = mişcare artistică generată de ideile estetice europene de la sfîrşitul sec. 19 şi începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice: art nouveau în Franţa, Jugendstil sau Secession în Germania şi Austria; modern-style în Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, şcoala din Glasgow în Scoţia, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se defineşte ca o tentativă de integrare a artei în viaţa socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mişcării este căutarea unei noi şi moderne sinteze a artelor. La începutul sec. 20, a. 1900 marchează arhitectura, decoraţia, pictura, sculptura şi artele grafice pe teritoriul României. Ecouri ale acestei mişcări se simt în opere lui Şt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuţescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul a. 1900 din România apar formele originale ale stilului neoromânesc din arhitectură, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budeşti. Importantă este şi şcoala Secession de arhitectură şi decoraţie din Transilvania. A. cinetică = curent artistic internaţional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mişcări în opera de artă, de la cele mecanice şi luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule şi programe de tip ştiinţific. A. concretă = curent artistic european din cadrul mişcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compoziţională. Principiile curentului sînt teotetizate de şeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare şi pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii şi multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărţi, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniţă. Arte liberale = (în ev. med.) cele şapte discipline care constituiau învăţămîntul scolastic, grupate în ciclurile trivium şi quadrivium. A. militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ARTA, revistă a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Apare la Bucureşti din 1954. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

ÁRTĂ s.f. 1. Formă a conştiinţei sociale care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme a conştiinţei sociale; operă omenească în care se manifestă talent sau geniu. ♢ Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ♦ Arte liberale = denumire dată în evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii. 2. Artă poetică = a) disciplină a criticii literare care studiază regulile de urmat la alcătuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei în versuri, poem care exprimă concepţia, convingerile despre menirea artei şi despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli şi deprinderi învăţate; îndemânare, pricepere, măiestrie, meşteşug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
(Dicţionar de neologisme)

ÁRTĂ s. f. 1. formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme. o operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ♢ ĕ liberale = denumire dată în învăţământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii (quadrivium). 2. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate. o ~ militară = parte a ştiinţei militare care studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului. (< fr. art, lat. ars, artis)
(Marele dicţionar de neologisme)

ártă s. f., pl. árte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÁRTĂ s. 1. v. măiestrie. 2. artă abstractă v. abstracţionism; artă aplicată v. artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată; artă nonfigurativă = abstracţionism. 3. artă regizorală v. regie; artă scenică v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. artă culinară v. gastronomie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ar art

Cuvinte se termină cu literele: ta rta