articulat

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunţa, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulaţii. – Din fr. articuler, lat. articulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ARTICULÁT, -Ă, articulaţi, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunţat, rostit desluşit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulaţii, format din articulaţii. – V. articula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ARTICUL//Á ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunţa. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ARTICUL//Á se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulaţie. /<fr. articuler, lat. articulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulaţie. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].
(Dicţionar de neologisme)

ARTICULÁTE s.f.pl. Artropode. [Cf. fr. articulés].
(Dicţionar de neologisme)

ARTICULÁT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN şi MDN], de dimensiuni şi forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formată din noduri şi internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].
(Dicţionar de neologisme)

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ♢ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a ataşa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulaţie. (< fr. articuler, lat. articulare)
(Marele dicţionar de neologisme)

ARTICULÁT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ♢ (despre tulpini) formată din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulată. (< fr. articulé/s/)
(Marele dicţionar de neologisme)

articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

articulát adj. m., pl. articuláţi; f. sg. articulátă, pl. articuláte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ARTICULÁ vb. 1. v. pronunţa. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)
(Dicţionar de sinonime)

ARTICULÁTE s. pl. v. artropode.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi
(Dicţionar de antonime)

Articulat ≠ nearticulat
(Dicţionar de antonime)