ascetă

ASCÉT, -Ă, asceţi, -te, s.m. şi f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viaţă austeră şi retrasă. – Din fr. ascète.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ASCÉ//T ~ţi m. rel. 1) Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-şi viaţa în post şi rugăciuni; sihastru; schimnic; pustnic. 2) fig. Persoană care duce o viaţă austeră şi retrasă. /<fr. ascete
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ascét (ascéţi), s.m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obişnuit (cu viaţa ascetică)” şi modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s.n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s.m. (înv., ascet).
(Dicţionarul etimologic român)

ASCÉT s.m. şi f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat].
(Dicţionar de neologisme)

ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care îşi impune o viaţă austeră şi retrasă. (< fr. ascète)
(Marele dicţionar de neologisme)

ascét s. m., pl. ascéţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ascétă s. f., pl. ascéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ASCÉT s. v. pustnic.
(Dicţionar de sinonime)