ascultare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-şi încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. şi intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanţă celor spuse de cineva, a lua în consideraţie; a împlini o dorinţă, o rugăminte. ♦ Tranz. şi intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ASCULTÁRE, ascultări, s.f. Acţiunea de a asculta şi rezultatul ei. ♢ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduinţă de deplină supunere faţă de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ASCULTÁ ascúlt 1. tranz. 1) (vorbe, cântece, zgomote etc.) A percepe încordându-şi auzul. ♢ Ascultă! se foloseşte pentru a atrage atenţia cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenţi) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia în vederea soluţionării unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plămânii) A examina ascultând cu urechea sau cu stetoscopul în vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugăminţi, dorinţe etc.) A lua în consideraţie. 2. intranz. A se supune din proprie iniţiativă; a se conforma. ~ de cei mai în vârstă. /<lat. ascultare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ASCULT//ÁRE ~ări f. v. A ASCULTA.A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) în slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ascultá (-t, -át), vb. – 1. A auzi. – 2. A da crezare. – 3. A se supune, a face pe voia cuiva. – 4. A examina, a întreba un elev. – Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de auscultāre (Puşcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR); cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (fr. écouter), v. sp. ascuchar (sp. escuchar). Der. ascultămînt, s.n. (înv., supunere, obedienţă); ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil); ascultător, s.m. (elev; vînzător, funcţionar; aparat de ascultare); ascultătură, s.f. (înv., ascultare); ascultoi, adj. (înv., supus, docil).
(Dicţionarul etimologic român)

ascultá vb., ind. prez. 1 sg. ascúlt, 3 sg. şi pl. ascúltă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ascultáre s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ASCULTÁ vb. 1. v. auzi. 2. a audia, a urmări. (~ cu atenţie expunerea.) 3. v. audia. 4. a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (~ un elev.) 5. (MED.) a ausculta. (Medicul ~ cu stetoscopul.) 6. a înţelege. (Cine nu ~ de cuvânt o păţeşte.) 7. v. conforma. 8. v. îndeplini.
(Dicţionar de sinonime)

ASCULTÁRE s. 1. audiere. (~ unei înregistrări.) 2. chestionare, examinare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 3. cuminţenie, docilitate, supunere, (livr.) obedienţă, (rar) cuminţie, sumisiune, supuşenie, (înv.) ascultământ, plecăciune, subordinaţie. (A dovedit multă ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Ascultareneascultare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: as asc ascu ascul ascult

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ltare ultare