asertiv
ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserţiune; asertoric. – Din fr. assertif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ASERTÍV, -Ă adj. asertoric; declarativ (3). (< fr. assertif, it. assertivo)
(Marele dicţionar de neologisme)
asertív adj. m., pl. asertívi; f. sg. asertívă, pl. asertíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ASERTÍV, -Ă adj. asertoric; declarativ (3). (< fr. assertif, it. assertivo)
(Marele dicţionar de neologisme)
(Dicţionar ortografic al limbii române)