atribuție

ATRIBÚŢIE, atribuţii, s.f. Sferă de autoritate, de competenţă, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuţiúne s.f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ATRIBÚŢI//E ~i f. Sferă de activitate sau de competenţă a cuiva sau a ceva. ~a instanţei de judecată. [G.-D. atribuţiei; Sil. a-tri-bu-ţi-e] /<fr. atribution, lat. attributio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ATRIBÚŢIE s.f. Competenţă, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate; sarcină, obligaţie, însărcinare. [Gen. -iei, var. atribuţiune s.f. / cf. fr. attribution, lat. attributio].
(Dicţionar de neologisme)

ATRIBÚŢIE s. f. competenţă, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate. (< fr. attribution, lat. attributio)
(Marele dicţionar de neologisme)

atribúţie s. f. (sil. -tri-, -ţi-e), art. atribúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. atribúţiei; pl. atribúţii, art. atribúţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ATRIBÚŢIE s. îndatorire, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?)
(Dicţionar de sinonime)