auzit dex - definiţie, sinonime, conjugare
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ♢ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le doreşti! N-aude, n-a vede (n-a greul pămâtului) = se face că nu ştie nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = se fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ţi spun! 3. Intranz. şi tranz. (Interogativ) A înţelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim ? ce doreşti?; b) Poti tăgădui? mă mai poţi contrazice? 4. Tranz. şi intranz. A afla (o veste, o ştire etc.) ♢ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alţii, din zvon public. ♢ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaşte pe cineva (sau ceva) din reputaţie, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai şti, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relaţii cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărţire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr: a-u-. – Prez. ind. şi (pop) aúz] – Lat. audire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AUZÍT s.n. Faptul de a auzi; auz (2), auzire. [Pr.: a-u-] – V. auzi.
(Supliment DEX)

A AUZÍ aúd 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot.Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ţi...) se împlinească cele dorite. 2) (veşti, noutăţi etc.) A cunoaşte pe baza unor informaţii căpătate; a afla. ♢ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relaţiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simţul auzului. 2) A căpăta informaţii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE AUZÍ se aúde intranz. A se răspândi în calitate de zvon; a se zvoni. Nu te lua după ce se aude. /<lat. audire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

auzí (aúd, auzít), vb. – 1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a şti din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatică, folosită de preferinţă la imper., inter. sau excl. – Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Puşcariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normală tu auzi a influenţat în eu auz, să auză. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, şi lá-ud) nu a primit explicaţie satisfăcătoare. După Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebări. Trebuie să se ţină seama şi de oscilaţia constantă a accentului în hiatul au. Cf. şi Puşcariu, Dacor., III, 74, şi Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s.n. (simţul cu ajutorul căruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultător); neauzit, adj. (care nu se aude).
(Dicţionarul etimologic român)

auzí s.n. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. aúdă; ger. auzínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

auzít s. n. (sil. a-u-) (pl. auzíte în loc. adv. din ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
AUZÍ vb. 1. a prinde. (~ câteva şoapte.) 2. a desluşi. (~ prin vijelie un strigăt.) 3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.) 5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a şti, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce ai făcut.) 8. v. pomeni. 9. v. înţelege.
(Dicţionar de sinonime)

AUZÍ vb. v. duhni, mirosi, puţi.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Auzitneauzit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: au auz auzi

Cuvinte se termină cu literele: it zit uzit