avânt dex - definiţie, sinonime, conjugare
AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forţă în mişcari. ♢ Loc. vb. A-şi lua avânt = a se avânta. 2. Însufleţire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) repezi plin de însufleţire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-şi deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mişcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

AVÂNT ~uri n. 1) Energie în mişcare; vioiciune; însufleţire. ♢ A-şi lua ~ a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva ~ul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ♢ A lua ~ a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesneşte realizarea unei acţiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avânta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A AVÂNTÁ avânt tranz. 1) A face să se avânte. 2) A împinge cu energie înainte (pe cineva sau ceva). /a + vânt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE AVÂNTÁ mă avânt intranz. 1) A se repezi înainte (spre cineva sau ceva) cu avânt. 2) A-şi lua avânt; a se angaja cu îndrăzneală într-o acţiune; a se lansa. ~ în lucru. /a + vânt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

avînt (avînturi), s.n. – Pornire, elan, însufleţire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greşită, avînt trebuie să fi fost la început înţeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, şi nici în dialecte). Construcţia ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simţit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formaţie probabil artificială şi modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formaţie postverbală de la avînta, şi acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).
(Dicţionarul etimologic român)

avant- Prefix împrumutat din fr., şi care se aplică unui mic număr de cuvinte neol., pentru a indica o poziţie care o precedă (în timp sau în spaţiu) pe cea indicată de cuvîntul simplu: avantgardă, s.f.; avantpost, s.n.; avantpremieră, s.f.; avantscenă, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

AVANT- v. avan-.
(Dicţionar de neologisme)

avânt s. n., pl. avânturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

avântá vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 3 sg. şi pl. avântă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
AVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. şi fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântaţi cu mai mult ~!) 3. v. patos.
(Dicţionar de sinonime)

AVÂNTÁ vb. 1. v. sări. 2. a se lansa. (Se ~ într-o acţiune.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Avânt ≠ decădere, regres, declin
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: av ava avan

Cuvinte se termină cu literele: nt ant vant