bâjbâire

BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceaţă etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ♢ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÂJBÂÍRE, bâjbâiri, s.f. Bâjbâială. – V. bâjbâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BÂJBÂÍ bâjbâi 1. intranz. A merge fără siguranţă, pipăind prin întuneric. 2. tranz. A căuta, pipăind (prin întuneric); a dibui. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bîjbîí (bî́jbîi, bîjbîít), vb. – 1. A bolborosi, a bombăni. – 2. A furnica, a mişuna, a forfoti. – 3. A căuta pe dibuite. – Var. bîjbăi, bojbăi. Creaţie expresivă, bazată pe o consonanţă ce pare a indica ideea de bălăbăneală, cf. bîlbii, fojgăi, gîlgii, moşmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Puşcariu, Lr., 100). Der. bîjbîială, s.f. (bîjbîire; la oi, ameţeală); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitură, s.f. (mers sau căutare pe dibuite); bojbîc, s.m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipăi), a cărui alternanţă consonantică o aminteşte pe cea a lui moşmîndi.
(Dicţionarul etimologic român)

bâjbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâjbâi, 3 sg. şi pl. bâjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bâjbâíre s. f., g.-d. art. bâjbâírii; pl. bâjbâíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BÂJBÂÍ vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. şi reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moşcoti. (~ prin întuneric.)
(Dicţionar de sinonime)

BÂJBÂÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mişui, mişuna, roi, viermui.
(Dicţionar de sinonime)

BÂJBÂÍRE s. v. bâjbâială.
(Dicţionar de sinonime)