BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. şi tranz. A pronunţa nedesluşit sunetele sau cuvintele, repetându-le şi împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoţiei sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-şi pierde şirul vorbelor, a bolborosi cuvinte şi fraze fără sens. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedesluşit şi împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoţiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat şi cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoţii etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creaţie expresivă, de acelaşi tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s.m. (poreclă a bîlbîiţilor); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s.f. (bîlbîială).
(Dicţionarul etimologic român)
bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. şi pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Se ~ când vorbeşte.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedesluşit şi împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoţiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creaţie expresivă, de acelaşi tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s.m. (poreclă a bîlbîiţilor); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s.f. (bîlbîială).
(Dicţionarul etimologic român)
bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. şi pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Se ~ când vorbeşte.)
(Dicţionar de sinonime)