bântuire dex - definiţie, sinonime, conjugare
BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. şi intranz. (Despre forţele naturii: la pers.3) A lovi insistent şi cu violenţă (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecaţii) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! - Din magh. bántani.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÂNTUÍRE, bântuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a bântui. -V. bântui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfăşura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există şi în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînşag, s.n. (bălărie, hăţiş, mărăcini); bîntuială, s.f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).
(Dicţionarul etimologic român)

bântuí vb., ind. prez. 1 sg. bântui, 3 sg. şi pl. bântuie, imperf. 3 sg. bântuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bântuíre s. f., g.-d. art. bântuírii; pl. bântuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BÂNTUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ba ban bant bantu bantui

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire tuire ntuire