BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BÂRF//Í ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE BÂRF//Í se ~ésc intranz. A face schimb (concomitent) de bârfeli (unul cu altul); a se ponegri. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bîrfí (bîrfésc, bîrfít), vb. – 1. A vorbi de rău, a denigra. – 2. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 192), bazată pe consonanţa blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (molfăi). Este evidentă relaţia expresivă a lui bîrfi cu boarfe; pentru corelaţia „gură” şi „cîrpă”, cf. fleancă, fleoarţă, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Creţu 309 consideră bîrfi ca rezultat al lui brăfi, *brăfni, metateză a lui fabulari. Der. bîrfaş, s.m. (flecar, palavragiu); bîrfeală, s.f. (bîrfă); bîrfelnic, adj. (înv., bîrfitor); bîrfitor, adj. (care bîrfeşte); bîrfitură, s.f. (bîrfă); boarfe, s.f. pl. (cîrpe, haine, avut); borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a şterpeli); borfaş, s.m. (pungaş, hoţ); borfărie, s.f. (haine); burfă, (var. burfan) s.f. (stomac al animalelor); burfănos, adj. (burtos); burfăi, vb. (a iscodi). Cf. borţ.
(Dicţionarul etimologic român)
bârfí vb., ind, prez. 1 sg. şi 3 pl. bârfésc, imperf. 3 sg. bârfeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bârfeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BÂRFÍ vb. v. calomnia.
(Dicţionar de sinonime)
BÂRFÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A bârfi ≠ a elogia, a lăuda
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BÂRF//Í ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bîrfí (bîrfésc, bîrfít), vb. – 1. A vorbi de rău, a denigra. – 2. A flecări, a îndruga verzi şi uscate. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 192), bazată pe consonanţa blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (molfăi). Este evidentă relaţia expresivă a lui bîrfi cu boarfe; pentru corelaţia „gură” şi „cîrpă”, cf. fleancă, fleoarţă, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Creţu 309 consideră bîrfi ca rezultat al lui brăfi, *brăfni, metateză a lui fabulari. Der. bîrfaş, s.m. (flecar, palavragiu); bîrfeală, s.f. (bîrfă); bîrfelnic, adj. (înv., bîrfitor); bîrfitor, adj. (care bîrfeşte); bîrfitură, s.f. (bîrfă); boarfe, s.f. pl. (cîrpe, haine, avut); borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a şterpeli); borfaş, s.m. (pungaş, hoţ); borfărie, s.f. (haine); burfă, (var. burfan) s.f. (stomac al animalelor); burfănos, adj. (burtos); burfăi, vb. (a iscodi). Cf. borţ.
(Dicţionarul etimologic român)
bârfí vb., ind, prez. 1 sg. şi 3 pl. bârfésc, imperf. 3 sg. bârfeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bârfeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BÂRFÍ vb. v. calomnia.
(Dicţionar de sinonime)
BÂRFÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A bârfi ≠ a elogia, a lăuda
(Dicţionar de antonime)