bălăci dex - definiţie, sinonime, conjugare
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. şi intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE BĂLĂC//Í mă ~ésc intranz. A face mişcări (cu mâinile şi cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

balîc (balấci), s.m. – Calcan (Rhombus maximus). Tc. (kalkan) balik (DAR). – Var. balîc, s.n. (conservă sărată de sturion), coincide cu rus. balyk. -Der. balîcdiş, s.n. (fanon de balenă, înv.) din tc. balik dişi „dinte de peşte” (Hasdeu 2376; DAR), introdus în sec. XVIII, ieşit din uz.
(Dicţionarul etimologic român)

bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac şi DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi şi uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaşte sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s.f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s.f. (bălăceală).
(Dicţionarul etimologic român)

balấc1 (peşte) (reg.) s. m., pl. balấci
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

balâc (calcan) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bălăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bălăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BALÂC s. v. calcan.
(Dicţionar de sinonime)

BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) ştiobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se ~ toată ziua la râu.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ba bal bala balac

Cuvinte se termină cu literele: ci aci laci alaci