bălăcire dex - definiţie, sinonime, conjugare
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. şi intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s.f. Acţiunea de a (se) bălăci; bălăcit. – V. bălăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE BĂLĂC//Í mă ~ésc intranz. A face mişcări (cu mâinile şi cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac şi DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi şi uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaşte sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s.f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s.f. (bălăceală).
(Dicţionarul etimologic român)

bălăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bălăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) ştiobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se ~ toată ziua la râu.)
(Dicţionar de sinonime)

BĂLĂCÍRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ba bal bala balac balaci

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire acire lacire