bălțătură

BĂLŢĂTÚRĂ, bălţături, s.f. Pată de culoare deschisă la animalele bălţate. ♦ Obiect colorat ţipător, cu culori multe şi neasortate, încărcat. – Bălţat + suf. -ură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂLŢĂTÚR//Ă ~i f. 1) Pată sau dungă de altă culoare (de obicei mai deschisă) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect bălţat. /bălţat + suf. ~ură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bălţătúră s. f., g.-d. art. bălţătúrii; pl. bălţătúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BĂLŢĂTÚRĂ s. împestriţătură, pestriţătură, tărcătură.
(Dicţionar de sinonime)

BĂLŢĂTÚRĂ s. v. voronic.
(Dicţionar de sinonime)