băltăreț
BĂLTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, băltăreţi, -e, adj. De baltă; p. ext. Din regiunea bălţilor. ♦ (Substantivat, m. sg. art) Numele unui vânt călduţ, umed, care bate dinspre miazăzi. – Baltă + suf. -ăreţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BĂLTĂR//ÉŢ1 ~eáţă (~éţi, ~éţe) Care este caracteristic pentru regiunile băltoase; din regiunile băltoase. /baltă + suf. ~ăreţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BĂLTĂRÉŢ2 m. art. Vânt călduţ şi umed, care suflă dinspre miazăzi. /baltă + suf. ~ăreţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
băltăreţ, eaţă, băltăreţi, -e, s.m., s.f., adj. 1. naiv, credul. 2. străin. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
băltăréţul (vânt) s. n. art., neart. băltăréţ
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
băltăréţ adj. m., pl. băltăréţi; f. sg. băltăreáţă, pl. băltăréţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BĂLTĂR//ÉŢ1 ~eáţă (~éţi, ~éţe) Care este caracteristic pentru regiunile băltoase; din regiunile băltoase. /baltă + suf. ~ăreţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
băltăreţ, eaţă, băltăreţi, -e, s.m., s.f., adj. 1. naiv, credul. 2. străin. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
băltăréţul (vânt) s. n. art., neart. băltăréţ
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
băltăréţ adj. m., pl. băltăréţi; f. sg. băltăreáţă, pl. băltăréţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)