băltău

BĂLŢÁ, bălţez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori variate (şi nearmonizate); a tărca. – Din bălţat (der. regr.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂLTẮU, băltaie, s.n. (Reg.) Băltoi. – Baltă + suf. -ău.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

bălţá vb., ind. prez. 1 sg. bălţéz, 3 sg. şi pl. bălţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-bălţát s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

băltău s. n., art. băltăul; pl. băltáie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BĂLŢÁ vb. a (se) tărca. (Ce te-ai bălţat aşa?)
(Dicţionar de sinonime)

BĂLTĂU s. băltoi. (O baltă mare se numeşte ~.)
(Dicţionar de sinonime)