BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimţi; a întrevedea o anumită situaţie, o anumită soluţie etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BĂNUÍRE, bănuiri, s.f. (Rar) Acţiune de a bănui şi rezultatul ei; bănuială. – V. Bănui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BĂNU//Í ~iésc 1. tranz. 1) A admite ca adevărat sau ca posibil; a presupune. 2) (persoane) A considera drept vinovat de o acţiune condamnabilă. 2. intranz. pop. 1) A înainta pretenţii (cuiva). 2) A fi cuprins de regret. /<ung. bánni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bănuí (-uésc, bănuít), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simţi jignit, a se ofensa. – 3. A avea o părere proastă; a reproşa, a face mustrări. – 4. A-şi face o părere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimţi. – Var. băni, (înv.) a deranja, a supăra. Mag. bánom „regret” sau „îmi pare rău”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Gáldi, Dict., 103); cf. bănat. A trecut din mag. în cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. bănuielnic, adj. (suspect; îndoielnic); bănuială, s.f. (reproş, suspiciune); bănuitor, adj. (care bănuieşte, lipsit de încredere).
(Dicţionarul etimologic român)
bănuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bănuiésc, imperf. 3 sg. bănuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bănuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bănuíre s. f., g.-d. art. bănuírii; pl. bănuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BĂNUÍ vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-şi imagina, a-şi închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. şi reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
(Dicţionar de sinonime)
BĂNUÍ vb. v. acuza, admonesta, afla, căi, certa, dăscăli, descoperi, dojeni, ghici, imputa, invidia, învinovăţi, învinui, moraliza, mustra, pizmui, pocăi, regreta, reproşa, supăra.
(Dicţionar de sinonime)
BĂNUÍRE s. v. suspectare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BĂNUÍRE, bănuiri, s.f. (Rar) Acţiune de a bănui şi rezultatul ei; bănuială. – V. Bănui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bănuí (-uésc, bănuít), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simţi jignit, a se ofensa. – 3. A avea o părere proastă; a reproşa, a face mustrări. – 4. A-şi face o părere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimţi. – Var. băni, (înv.) a deranja, a supăra. Mag. bánom „regret” sau „îmi pare rău”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Gáldi, Dict., 103); cf. bănat. A trecut din mag. în cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. bănuielnic, adj. (suspect; îndoielnic); bănuială, s.f. (reproş, suspiciune); bănuitor, adj. (care bănuieşte, lipsit de încredere).
(Dicţionarul etimologic român)
bănuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bănuiésc, imperf. 3 sg. bănuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bănuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bănuíre s. f., g.-d. art. bănuírii; pl. bănuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BĂNUÍ vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-şi imagina, a-şi închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. şi reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
(Dicţionar de sinonime)
BĂNUÍ vb. v. acuza, admonesta, afla, căi, certa, dăscăli, descoperi, dojeni, ghici, imputa, invidia, învinovăţi, învinui, moraliza, mustra, pizmui, pocăi, regreta, reproşa, supăra.
(Dicţionar de sinonime)
BĂNUÍRE s. v. suspectare.
(Dicţionar de sinonime)