balamalele

BALAMÁ, balamale, s.f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puţin una se învârteşte după montare în jurul axului, spre a permite unei uşi, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă şi să se deschidă prin rotire parţială; şarnieră, ţâţână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulaţii ale corpului. ♢ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ţine) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneţii, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BALAMÁ ~le f. 1) Dispozitiv metalic constând din două plăci unite între ele, care, prinse respectiv de un cadru fix şi de un panou mobil, fac posibilă închiderea şi deschiderea panoului; ţâţână. 2) la pl. pop. Legătură mobilă între două oase şi locul acestei legături; încheietură; articulaţie. ♢ A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-şi ieşi (sau a sări) din ~le a se enerva tare; a-şi ieşi din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frică; a se teme. [Art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglama
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

balamá (balamále), s.f. – 1. Ţîţînă, şarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Şeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin şi alb. bagljamë, bg., sb. baglama.
(Dicţionarul etimologic român)

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BALAMÁLE s. pl. v. articulaţie, încheietură.
(Dicţionar de sinonime)

BALAMÁ s. şarnieră, (pop.) tâţână, (Transilv. şi Maram.) pipă, (prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) şarc. (~ la uşă.)
(Dicţionar de sinonime)