baltă dex - definiţie, sinonime, conjugare
BÁLTĂ, bălţi, s.f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetaţie şi o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ♢ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjeneşte prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. b a l t ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂLŢÁ, bălţez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori variate (şi nearmonizate); a tărca. – Din bălţat (der. regr.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁLTĂ bălţi f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetaţie şi cu faună specifică. ♢ A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârşit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălţii] /<sl. blato
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

báltă (bắlţi), s.f. – 1. Mlaştină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeaşi rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; şi de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci şi alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, şi βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Puşcariu, Lr., 180). Provenienţa ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuţi dat fiind că au trăit în regiuni mlăştinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puţin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin şi bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate şi anume metateza blabal, puţin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulţi specialişti încearcăaratetermenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriş, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 şi Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puţin probabil; şi este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 şi Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie şi bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 şi Capidan, Raporturile, 230); şi pe care însuşi Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilităţi. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, şi din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s.n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s.f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreţ, adj. (palustru); băltăreţ, s.m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s.f. (baltă, mlaştină); băltău, s.n. (băltoacă); bălţi, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaştină); băltină, s.f. (luncă, teren inundabil); băltiş, s.n. (teren mlăştinos); băltoacă, s.f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s.n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăştinos).
(Dicţionarul etimologic român)

BALT, -Ă adj. Baltic. (< fr. balte)
(Marele dicţionar de neologisme)

baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

!bou-de-báltă (bâtlan, gândac) s. m, bóul-de-báltă; pl. bói-de-báltă, art. bóii-de-báltă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

báltă s. f., g.-d. art. bălţii; pl. bălţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lúpul-bălţii (ştiucă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scroáfă-de-báltă (pasăre) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coáda-mâţei-de-báltă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bóu-de-báltă s. m., pl. bói-de-báltă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălămídă-de-báltă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rugínă-de-báltă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orzoáică-de-báltă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

găinúşă-de-báltă (pasăre migratoare) s. f., pl. găinúşe-de-báltă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

otrăţélul-bălţilor s. m. (sil. -tră-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

buhái-de-báltă s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scorpión-de-báltă s. m. (sil. -pi-on)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cristéi-de-báltă s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chimión de báltă s. m. + prep. + s. f. (sil. -mi-on)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bălţá vb., ind. prez. 1 sg. bălţéz, 3 sg. şi pl. bălţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-bălţát s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
BÁLTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rât, (înv.) paludă. (~ cu peşte bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. v. apăraie.
(Dicţionar de sinonime)

UMBRELUŢĂ-DE-BÁLTĂ s. v. buricul-apei.
(Dicţionar de sinonime)

MĂLURA-BĂLŢII s. v. peniţă.
(Dicţionar de sinonime)

SCROAFĂ-DE-BÁLTĂ s. v. bâtlănaş.
(Dicţionar de sinonime)

CASTANE-DE-BÁLTĂ s. pl. v. cornaci.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂMIDĂ-DE-BÁLTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moş, pietroşel, zborş, peştele-dracului, peşte-ţigănesc.
(Dicţionar de sinonime)

BUCINIŞ-DE-BÁLTĂ s. v. cucută-de-apă, cu-cută-mică.
(Dicţionar de sinonime)

MICŞUNEA-DE-BÁLTĂ s. v. roşăţea.
(Dicţionar de sinonime)

CRIN-DE-BÁLTĂ s. v. roşăţea.
(Dicţionar de sinonime)

LINTE-DE-BÁLTĂ s. v. lintiţă.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-BĂLŢILOR s. v. limbariţă, pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

LINTEA-BĂLŢILOR s. v. lintiţă.
(Dicţionar de sinonime)

LUPUL-BĂLŢII s. v. ştiucă.
(Dicţionar de sinonime)

GUVIDIE DE BÁLTĂ s. v. glăvoacă.
(Dicţionar de sinonime)

CEL DIN BÁLTĂ s. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)

TRIFOI-DE-BÁLTĂ s. v. trifoişte.
(Dicţionar de sinonime)

PIPERUL-BĂLŢII s. v. dintele-dracului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA BĂLŢII s. v. păiuş.
(Dicţionar de sinonime)

MĂCRIŞ-DE-BÁLTĂ s. v. cardama, năsturel.
(Dicţionar de sinonime)

PIPER-DE-BÁLTĂ s. v. dintele-dracului.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRARIUL-BĂLŢILOR s. v. mărăraş.
(Dicţionar de sinonime)

BUHAI-DE-BÁLTĂ s. v. bou-de-baltă.
(Dicţionar de sinonime)

CHIMION-DE-BÁLTĂ s. v. mărăraş.
(Dicţionar de sinonime)

BĂLŢÁ vb. a (se) tărca. (Ce te-ai bălţat aşa?)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ba bal balt

Cuvinte se termină cu literele: ta lta alta