bandare

BANDÁ vb. I. refl. (Mar.; despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii aşezate greşit. [Cf. it. banda, fr. bande].
(Dicţionar de neologisme)

BANDÁRE s.f. (Mar.) Faptul de a banda. [< banda].
(Dicţionar de neologisme)

BANDÁ vb. 1. tr. A înconjura, a inciza în benzi. 2. refl. (despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii aşezate greşit. (din fr. bander)
(Marele dicţionar de neologisme)

BANDÁRE s.f. Acţiunea şi rezultatul de a banda.
(Alte dicţionare)

BANDÁ, vb., ind. prez. 3 bandează.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)

BANDÁRE, bandări, s.f., g.-d. art. bandării.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)

bandá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bandeáză
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bandá vb., ind. prez. 1 sg. bandéz, 3 sg. şi pl. bandeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bandáre s. f., g.-d. art. bandării
(Dicţionar ortografic al limbii române)