bandit

BANDÍT, bandiţi, s.m. Persoană care face parte dintr-o bandă¹ de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BANDÍ//T ~ţi m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; tâlhar. ~ de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă şi fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic. /<fr. bandit, it. bandito
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bandít (bandíţi), s.m. – Tîlhar, răufăcător. It. bandito, de unde şi fr. bandit. – Der. banditesc, adj.; banditism, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)

BANDÍT s.m. Tâlhar; brigand; asasin. [< it. bandito, cf. fr. bandit].
(Dicţionar de neologisme)

BANDÍT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr. bandit, it. bandito)
(Marele dicţionar de neologisme)

bandít s. m., pl. bandíţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BANDÍT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.
(Dicţionar de sinonime)