bandură

BANDÚRĂ¹, bandure, s.f. (Reg.) Cârpă de pânză groasă şi aspră. ♦ Epitet pentru o femeie destrăbălată, cu purtări urâte. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BANDÚRĂ², banduri, s.f. Instrument muzical popular ucrainean ca o chitară cu gâtul scurt, prevăzut cu 8 până la 24 de coarde. – Din ucr. bandura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BANDÚR//Ă ~i f. Instrument muzical popular ucrainean, prevăzut cu coarde care emit sunete prin ciupire. /<ucr. bandura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BANDÚRĂ s.f. Instrument muzical ucrainean de formă ovală, cu o tastieră scurtă şi cu 8 până la 24 de coarde. [< rus. bandur].
(Dicţionar de neologisme)

BANDÚRĂ s. f. instrument muzical ucrainean cu coarde ciupite, în formă ovală, şi cu o tastieră scurtă. (< rus., ucr. bandura)
(Marele dicţionar de neologisme)

bándură (cârpă) s. f., g.-d. art bándurei; pl. bándure
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bandúră (instrument muzical) s. f., g.-d. art. bandúrii; pl. bandúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BÁNDURĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.
(Dicţionar de sinonime)