banjo

BANJÓ, banjouri, s.n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde şi cu partea superioară a cutiei de rezonanţă formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanţă din piele, un gât lung şi 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanţă rotundă, făcută din piele, şi cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].
(Dicţionar de neologisme)

BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanţă din piele, asemănătoare unei mici tobe, şi cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)
(Marele dicţionar de neologisme)

banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)