barbar
[Sinonime]
BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s.m. şi f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci şi de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (şi la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine şi comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BARBÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care ţine de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) şi substantival fig. Care vădeşte lipsa de respect faţă de cultură şi civilizaţie; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BARBÁR2 ~i m. 1) (în antichitate) Nume dat de greci şi de romani celor care aparţineau unei populaţii străine. 2) la pl. Nume dat popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu. 3) Individ care aparţinea unui asemenea popor. 4) fig. Persoană care se comportă în mod necivilizat. /<lat. barbarus, fr. barbare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
barbár (barbáră), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar. – Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuşi, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s.f.; barbarism, s.n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).
(Dicţionarul etimologic român)
BARBÁR, -Ă s.m. şi f. 1. Nume dat de greci şi romani oricărui individ care aparţinea unei populaţii străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparţine unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. şi bárbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].
(Dicţionar de neologisme)
BARBÁR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci şi romani oricărui individ care aparţinea unei populaţii străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparţinând unui asemenea popor. 3. (fig.; şi adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ♢ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus)
(Marele dicţionar de neologisme)
!barbár adj. m., s. m., pl. barbári; adj. f., s. f. barbáră, pl. barbáre
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
barbár s. m., pl. barbári
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BARBÁR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BARBÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care ţine de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) şi substantival fig. Care vădeşte lipsa de respect faţă de cultură şi civilizaţie; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
barbár (barbáră), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar. – Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuşi, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s.f.; barbarism, s.n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).
(Dicţionarul etimologic român)
BARBÁR, -Ă s.m. şi f. 1. Nume dat de greci şi romani oricărui individ care aparţinea unei populaţii străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparţine unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. şi bárbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].
(Dicţionar de neologisme)
BARBÁR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci şi romani oricărui individ care aparţinea unei populaţii străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparţinând unui asemenea popor. 3. (fig.; şi adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ♢ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus)
(Marele dicţionar de neologisme)
!barbár adj. m., s. m., pl. barbári; adj. f., s. f. barbáră, pl. barbáre
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
barbár s. m., pl. barbári
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BARBÁR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)
(Dicţionar de sinonime)