basc dex - definiţie, sinonime, conjugare

basc

basc basc
BASC2, -Ă, basci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană originară din Ţara Bascilor, regiune aşezată în Pirinei, în Franţa şi Spania. 2. Adj. Care aparţine sau este caracteristic bascilor2 (1), privitor la basci2. – Din fr. basque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BASC1 s.n. v. bască.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

basc (-că), adj. – Din Ţara Bascilor. Fr. basque. – Der. bască, s.f. (beretă). S-a spus înainte şi bască (‹ fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieşit din uz o dată cu moda. Acelaşi lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.
(Dicţionarul etimologic român)

BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă şoldurile. [< fr. basque < it. basca]
(Dicţionar de neologisme)

BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă şoldurile. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)

BASC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ♢ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)

basc1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. báscă, pl. básce
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc2 / báscă1 (beretă) s. n. / s. f., pl. báscuri / băşti
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc3 (adaos la îmbrăcăminte) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. báscă, g.-d. art. báscei, pl. básce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

basc (parte a unei jachete) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ba bas

Cuvinte se termină cu literele: sc asc