BASC2, -Ă, basci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană originară din Ţara Bascilor, regiune aşezată în Pirinei, în Franţa şi Spania. 2. Adj. Care aparţine sau este caracteristic bascilor2 (1), privitor la basci2. – Din fr. basque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BASC1 s.n. v. bască.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
basc (-că), adj. – Din Ţara Bascilor. Fr. basque. – Der. bască, s.f. (beretă). S-a spus înainte şi bască (‹ fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieşit din uz o dată cu moda. Acelaşi lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.
(Dicţionarul etimologic român)
BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă şoldurile. [< fr. basque < it. basca]
(Dicţionar de neologisme)
BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă şoldurile. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)
BASC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ♢ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)
basc1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. báscă, pl. básce
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc2 / báscă1 (beretă) s. n. / s. f., pl. báscuri / băşti
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc3 (adaos la îmbrăcăminte) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. báscă, g.-d. art. báscei, pl. básce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
basc (parte a unei jachete) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BASC1 s.n. v. bască.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă şoldurile. [< fr. basque < it. basca]
(Dicţionar de neologisme)
BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă şoldurile. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)
BASC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ♢ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)
basc1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. báscă, pl. básce
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc2 / báscă1 (beretă) s. n. / s. f., pl. báscuri / băşti
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc3 (adaos la îmbrăcăminte) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. báscă, g.-d. art. báscei, pl. básce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
basc (parte a unei jachete) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)