bască

BASC², -Ă, basci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană originară din Ţara Bascilor, regiune aşezată în Pirinei, în Franţa şi Spania. 2. Adj. Care aparţine sau este caracteristic bascilor² (1), privitor la basci². – Din fr. basque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁSCĂ, băşti, s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s.n.] – Din fr. [beret] basque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁŞCĂ, băşti, s.f. 1. (Înv. şi reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificaţie în afara zidurilor ei; redută. [Var.: báştă s.f.] – Din pol. baszta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁŞCA, adv., prep. (Pop. şi fam.) 1. Despărţit, deosebit, separat; în chip deosebit, în alt mod. 2. Prep. (În) afară de..., exceptând, nepunând la socoteală... – Din tc. başka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁSCĂ băşti f. Acoperământ pentru cap, confecţionat dintr-un material moale, de obicei din lână, având formă rotundă şi plată, cu marginile îndoite înăuntru; beretă. [G.-D. băştii] /<fr. basque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

basc (-că), adj. – Din Ţara Bascilor. Fr. basque. – Der. bască, s.f. (beretă). S-a spus înainte şi bască (‹ fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieşit din uz o dată cu moda. Acelaşi lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.
(Dicţionarul etimologic român)

báşca adv. – În afară de, exceptînd. – Megl. başcă. Tc. başka (Roesler 590; Şeineanu, II, 40; Lokotsch 263); cf. alb. baškë „împreună”, bg. baška „separat”. -Der. băşcălui, băşcăşi, băşcui, vb. (a despărţi, a da la o parte).
(Dicţionarul etimologic român)

BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă şoldurile. [< fr. basque < it. basca]
(Dicţionar de neologisme)

BÁSCĂ s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Pl. băşti, var. basc s.n. / < fr. (beret) basque].
(Dicţionar de neologisme)

BASC¹ s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă şoldurile. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)

BASC², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ♢ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)
(Marele dicţionar de neologisme)

BÁSCĂ s. f. beretă cu marginile îndoite înăuntru. (< fr. /beret/ basque)
(Marele dicţionar de neologisme)

bască, s.f. sg. arest; puşcărie; închisoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

basc¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. báscă, pl. básce
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc² / báscă¹ (beretă) s. n. / s. f., pl. báscuri / băşti
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc³ (adaos la îmbrăcăminte) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

báscă¹ (beretă) v. básc²
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

báscă² (albie, lâna tunsă de pe o oaie, luză, vestă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. bắştii; pl. băşti
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

báscă³ (limbă) s. f., g.-d. art. báscei
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. báscă, g.-d. art. báscei, pl. básce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

basc (parte a unei jachete) s. n., pl. báscuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

báscă (beretă) s. f., g.-d. art. băştii; pl. băşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

báscă (limba) s. f., g.-d. art. báscei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

báşcă s. f., g.-d. art. băştii; pl. băşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

báşca adv., prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BÁSCĂ s. beretă. (Poartă ~ pe-o ureche.)
(Dicţionar de sinonime)

BÁŞCĂ s. v. beci, pivniţă.
(Dicţionar de sinonime)

BÁŞCA adv. v. aparte, deosebit, separat.
(Dicţionar de sinonime)