BEÁT2, -Ă, beţi, -te, adj. 1. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, ameţit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleşit, ameţit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BEAT1, adj. invar. 1. Care aparţine beatnicilor, specific beatnicilor. 2. Care aparţine unui stil distinct în rockul modern (şi în jaz). [Pr.: bit] – Cuv. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BEÁT ~ă (beţi, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoţii puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s.f., din lat. beatitudo.
(Dicţionarul etimologic român)
beát (beátă), adj. – Ameţit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Puşcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanţa care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beţie, s.f. (ebrietate); beţiu, adj. (îmbătător; beţiv); beţiv, adj. (care are viciul beţiei, alcoolic); beţit, adj. înv. (beţiv); beţivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); beţivan, s.m. (augmentativ al lui beţiv); beţivănie, s.f. (beţie); îmbăta, vb. (a se ameţi cu băutură); îmbătător, adj. (ameţitor); desbăta, vb. (a se trezi din beţie). Beţiv provine de la beţiu, ca văduv de la *văduu (cf. şi brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influenţe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
(Dicţionarul etimologic român)
BEAT s.n. (Muz.) Bătaie, timp; timpul forte al unei măsuri. ♦ (În muzica uşoară) Stil apărut la începutul deceniului al şaptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (În formaţiile instrumentale) Prezenţa tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat].
(Dicţionar de neologisme)
BEAT BIT/ I. adj. inv. care aparţine beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri. 2. stil în rockul modern (şi în jaz) la începutul deceniului al şaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii. ♢ (în formaţiile instrumentale) prezenţa tobei mari. (< engl. beat)
(Marele dicţionar de neologisme)
beat1 adj. m., pl. beţi; f. beátă, pl. béte
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
beat2 (specific beatnicilor) (angl.) [pron. bit] adj. invar.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
Sinonime:
BEAT adj. ameţit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. şi pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoşat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. şi Maram.) şumen, (prin Transilv.) şumenit, (fam.) abţiguit, (fam. şi fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oţelit, pilit, sfinţit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
BEAT adj. v. ameţit, zăpăcit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Beat ≠ treaz
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BEAT1, adj. invar. 1. Care aparţine beatnicilor, specific beatnicilor. 2. Care aparţine unui stil distinct în rockul modern (şi în jaz). [Pr.: bit] – Cuv. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s.f., din lat. beatitudo.
(Dicţionarul etimologic român)
beát (beátă), adj. – Ameţit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Puşcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanţa care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beţie, s.f. (ebrietate); beţiu, adj. (îmbătător; beţiv); beţiv, adj. (care are viciul beţiei, alcoolic); beţit, adj. înv. (beţiv); beţivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); beţivan, s.m. (augmentativ al lui beţiv); beţivănie, s.f. (beţie); îmbăta, vb. (a se ameţi cu băutură); îmbătător, adj. (ameţitor); desbăta, vb. (a se trezi din beţie). Beţiv provine de la beţiu, ca văduv de la *văduu (cf. şi brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influenţe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
(Dicţionarul etimologic român)
BEAT s.n. (Muz.) Bătaie, timp; timpul forte al unei măsuri. ♦ (În muzica uşoară) Stil apărut la începutul deceniului al şaptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (În formaţiile instrumentale) Prezenţa tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat].
(Dicţionar de neologisme)
BEAT BIT/ I. adj. inv. care aparţine beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri. 2. stil în rockul modern (şi în jaz) la începutul deceniului al şaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii. ♢ (în formaţiile instrumentale) prezenţa tobei mari. (< engl. beat)
(Marele dicţionar de neologisme)
beat1 adj. m., pl. beţi; f. beátă, pl. béte
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
beat2 (specific beatnicilor) (angl.) [pron. bit] adj. invar.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
Sinonime:
BEAT adj. ameţit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. şi pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoşat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. şi Maram.) şumen, (prin Transilv.) şumenit, (fam.) abţiguit, (fam. şi fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oţelit, pilit, sfinţit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
BEAT adj. v. ameţit, zăpăcit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Beat ≠ treaz
(Dicţionar de antonime)