beatificare

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (La catolici) A trece o persoană în categoria fericiţilor bisericii, aflaţi pe o treaptă inferioară sfinţilor. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatificare. Cf. fr. b é a t i f i e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BEATIFICÁRE, beatificări, s.f. Faptul de a beatifica. [Pr.: be-a-] – V. beatifica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BEATIFICÁ beatífic tranz. (persoane decedate) A trece în rândul „fericiţilor” bisericii catolice (pentru că a respectat cu sfinţenie canoanele bisericii în timpul vieţii). [Sil. be-a-] /<lat. beatificare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BEATIFICÁ vb. I. tr. (În biserica catolică) A trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinţilor. [Pron. be-a-, p. i. beatífic. / < lat. beatificare, cf. fr. béatifier].
(Dicţionar de neologisme)

BEATIFICÁRE s.f. Acţiunea de a beatifica şi rezultatul ei. [< beatifica].
(Dicţionar de neologisme)

BEATIFICÁ vb. tr. a trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinţilor. (< lat. beatificare, fr. béatifier)
(Marele dicţionar de neologisme)

beatificá vb. (sil. be-a-), ind. prez. 1 sg. beatífic, 3 sg. şi pl. beatífică
(Dicţionar ortografic al limbii române)

beatificáre s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatificării; pl. beatificări
(Dicţionar ortografic al limbii române)