belea dex - definiţie, sinonime, conjugare
BELEÁ, belele, s.f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ♢ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Fiinţă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din. tc. belâ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BELÍ, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. şi refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A-(şi) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prosteşte. ♢ Refl. Ce te beleşti aşa la mine? – Din sl. bĕliti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BEL//EÁ ~éle f. fam. Situaţie complicată şi neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ♢ A-şi găsi ~eaua (a da de ~) a o păţi (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A BEL//Í ~ésc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăţa de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăţa de coajă; a coji; a jupui. ♢ ~ ochii a face ochii mari privind prosteşte, cu mirare. /<sl. bĕliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE BEL//Í mă ~ésc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate. /<sl. bĕliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

beleá (beléle), s.f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Şeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.
(Dicţionarul etimologic român)

belí (-ésc, belít), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăţa coaja. – 3. A descoperi (acele părţi ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîşia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradiţional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), şi că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noţiuni de „alb” şi „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s.f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuieşte); beligă, s.f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”.
(Dicţionarul etimologic român)

belea, belele s.f. 1. (pop.) necaz, ghinion. 2. (peior.) soţie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău. 2. a fura. 3. a înşela. 4. a înjunghia. 5. a omorî. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

beleá s. f., art. beleáua, g.-d. art. belélei; pl. beléle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

belí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. belésc, imperf. 3 sg. beleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. beleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BELEÁ s. v. necaz.
(Dicţionar de sinonime)

BELEÁ s. v. ciclu, menstruaţie, period.
(Dicţionar de sinonime)

BELÍ vb. v. bulbuca, căsca, holba, juli, jupui, mări, umfla, zdreli, zgâi, zgâria.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: be bel bele

Cuvinte se termină cu literele: ea lea elea