BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S.m. şi f. Călugăr (sau călugăriţă) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care aparţine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S.f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BENEDICTÍN ~i m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BENEDICTÍN, -Ă s.m. şi f. Călugăr(iţă) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. // adj. Care aparţine benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (Fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].
(Dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍNĂ s.f. Băutură alcoolică, lichior obţinut prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat după reţeta călugărilor benedictini. [< fr. bénédictine].
(Dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iţă) dintr-un ordin catolic, care a desfăşurat o susţinută activitate în domeniul construcţiilor. o muncă de ~ = muncă intelectuală minuţioasă şi de lungă durată. II. adj. 1. care aparţine benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)
(Marele dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍNĂ s. f. lichior prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat la început după reţeta călugărilor benedictini. (< fr. bénédictine)
(Marele dicţionar de neologisme)
benedictín s. m., adj. m., pl. benedictíni; f. sg. benedictínă, g.-d. art. benedictínei, pl. benedictíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
benedictínă s. f., g.-d. art. benedictínei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BENEDICTÍN ~i m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍNĂ s.f. Băutură alcoolică, lichior obţinut prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat după reţeta călugărilor benedictini. [< fr. bénédictine].
(Dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iţă) dintr-un ordin catolic, care a desfăşurat o susţinută activitate în domeniul construcţiilor. o muncă de ~ = muncă intelectuală minuţioasă şi de lungă durată. II. adj. 1. care aparţine benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)
(Marele dicţionar de neologisme)
BENEDICTÍNĂ s. f. lichior prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat la început după reţeta călugărilor benedictini. (< fr. bénédictine)
(Marele dicţionar de neologisme)
benedictín s. m., adj. m., pl. benedictíni; f. sg. benedictínă, g.-d. art. benedictínei, pl. benedictíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
benedictínă s. f., g.-d. art. benedictínei
(Dicţionar ortografic al limbii române)