bente

BÁNTĂ, benţi, s.f. 1. Bandă² (1). ♦ Fâşie de pânză cusută pe marginea gulerului şi a mânecilor cămăşii. 2. (Înv.; la pl.) Cătuşe, obezi. [Pl. şi: bente] – Din rus. bant(a).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁNTĂ benţi f. 1) v. BANDĂ². 2) (în portul popular) Fâşie de pânză, cusută pe marginea gulerului şi a mânecii cămăşii. [Pl. şi bente] /<rus. bant[a]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bántă (bénţi), s.f. – Laţ, fîşie, bridă, lanţ. Dim. bendiţă, bentiţă, s.f. (dim. de la bantă). Rus. bant, pol. bant, din germ. Band (DAR), cf. bandă. Se confundă uneori acest ultim cuvînt: o bantă de hîrtie (Vlahuţă), în loc de o bandă de hîrtie.
(Dicţionarul etimologic român)

BÁNTĂ s.f. v. bandă².
(Dicţionar de neologisme)

bántă s. f., g.-d. art. bénţii; pl. benţi/bénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bénte (cătuşe, obezi) s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BÁNTĂ s. 1. v. bandă. 2. bată.
(Dicţionar de sinonime)

BÉNTE s. pl. v. cătuşe, fiare.
(Dicţionar de sinonime)