bernardină dex - definiţie, sinonime, conjugare
BERNARDÍN1, bernardini, s.m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roşcate, originar din Elveţia, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munţi; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BERNARDÍN2, -Ă, bernardini, -e, s.m. şi f. Călugăr sau călugăriţă catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. – Din fr. bernardin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BERNARDÍN1 ~i m. 1) Specie de câini de talie mare, de culoare albă cu pete roşcate, dresat pentru a descoperi drumeţii rătăciţi (iarna) în munţi. 2) Câine din această specie. /<germ. Bernhardiner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BERNARDÍN2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Călugăr (călugăriţă) catolic din ordinul înfiinţat, în sec. X, de Bernard. /<fr. bernardin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BERNARDÍN, -Ă s.m. şi f. Călugăr(iţă) dintr-o congregaţie desprinsă din ordinul benedictinilor, printr-o reformă făcută de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].
(Dicţionar de neologisme)

BERNARDÍN s.m. Câine mare, de culoare albă cu pete roşii, originar din Alpii elveţieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumeţii rătăciţi (iarna) în munţi. [< germ. Bernhardiner].
(Dicţionar de neologisme)

BERNARDÍN1 s. m. câine de talie mare, viguros şi musculos, alb cu pete roşii, dresat special pentru salvarea drumeţilor rătăciţi în munţi; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)
(Marele dicţionar de neologisme)

BERNARDÍN2, -Ă s. m. f. călugăr(iţă) dintr-o congregaţie desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)
(Marele dicţionar de neologisme)

bernardín s. m., pl. bernardíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bernardínă s. f., g.-d. art. bernardínei; pl. bernardíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BERNARDÍN s. (ZOOL.) saint-bernard.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: be ber bern berna bernar

Cuvinte se termină cu literele: na ina dina rdina ardina