bete dex - definiţie, sinonime, conjugare
BĂŢ, beţe, s.n. 1. Bucată de lemn lungă şi subţire. ♢ Expr. A pune (cuiva) beţe în roate = a face (cuiva) dificultăţi pentru a zădărnici o acţiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băţ = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băţ = a sărăci. A-şi lua traista-n băţ = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept ţeapăn, rigid. Stă băţ. 2.Fig. Lovitură cu băţul (1). 3.Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, maşini etc. Băţul iţelor. - Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÁTĂ, bete, s.f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă şi lungă, ţesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat.*bitta (= vitta „legătură”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BEÁT2, -Ă, beţi, -te, adj. 1. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, ameţit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleşit, ameţit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BĂŢ béţe n. 1) Bucată de lemn lungă şi subţire (cu diferite întrebuinţări). ♢ A pune (cuiva) beţe în roate a crea greutăţi pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BÁTĂ béte f. 1) Fâşie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); betelie. 2) mai ales la pl. Cingătoare îngustă şi lungă, ţesută din lână de diferite culori şi împodobită cu ciucuri, mărgele şi alte podoabe. [G.-D. betei] /<lat. bitta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BEÁT ~ă (beţi, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoţii puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

băţ (béţe), s.n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultăţile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, şi absenţa acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicaţii date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine şi mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ţ. DAR pune în legătură cuvîntul băţ cu bîtă, ca mai sus, şi cu mag. pa(l)ca; pentru dificultăţile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există şi unii care caută explicaţia în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, şi acesta de la vitta; totuşi, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndeşte la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde şi calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăţi. Der. băţos, adj. (fibros; drept, ţeapăn; îngîmfat, plin de sine); beţigaş, beţişor, s.n. *dim. al lui băţ).
(Dicţionarul etimologic român)

bátă (béte), s.f. – 1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, şosetă”. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Puşcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie”. Der. betelie, s.f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuşi, bătălie, tocălie, ţăcălie). Scriban îl relaţionează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, şi pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.
(Dicţionarul etimologic român)

beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s.f., din lat. beatitudo.
(Dicţionarul etimologic român)

beát (beátă), adj. – Ameţit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Puşcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanţa care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beţie, s.f. (ebrietate); beţiu, adj. (îmbătător; beţiv); beţiv, adj. (care are viciul beţiei, alcoolic); beţit, adj. înv. (beţiv); beţivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); beţivan, s.m. (augmentativ al lui beţiv); beţivănie, s.f. (beţie); îmbăta, vb. (a se ameţi cu băutură); îmbătător, adj. (ameţitor); desbăta, vb. (a se trezi din beţie). Beţiv provine de la beţiu, ca văduv de la *văduu (cf. şi brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influenţe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
(Dicţionarul etimologic român)

-BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „adânc”, „profund”, „(referitor la) adâncul mărilor”. [< fr. -bathe].
(Dicţionar de neologisme)

-BÁTĂ elem. bati-.
(Marele dicţionar de neologisme)

băţ, băţe, s.n. 1. toc; stilou. 2. condamnare penală. 3. (adol.) o mie de lei. 3. semnătură. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea un băţ în cur expr. (vulg.) a avea mersul ţeapăn (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

beat1 adj. m., pl. beţi; f. beátă, pl. béte
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

băţ s. n., pl. béţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BĂŢ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. şi Mold.) şteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliţă, prăştină, rudă, sticiu. (~ul undiţei.) 3. adv. v. ţeapăn.
(Dicţionar de sinonime)

BĂŢ s. v. spetează.
(Dicţionar de sinonime)

BÉTE s. pl. v. braţe.
(Dicţionar de sinonime)

BÁTĂ s. 1. v. betelie. 2. bantă. (~ la o cămaşă.) 3. (TEHN.) băteală, braţ, brăţară, fălcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. (~ la războiul de ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)

BEAT adj. ameţit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. şi pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoşat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. şi Maram.) şumen, (prin Transilv.) şumenit, (fam.) abţiguit, (fam. şi fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oţelit, pilit, sfinţit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)
(Dicţionar de sinonime)

BEAT adj. v. ameţit, zăpăcit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Beattreaz
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: be bet

Cuvinte se termină cu literele: te ete