biet dex - definiţie, sinonime, conjugare

biet

[Sinonime]
BIET, BIÁTĂ, bieţi, biete, adj. 1. (Precedă nume de fiinţe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morţi) Regretat. 2. Vrednic de dispreţ; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. b ĕ d i n ŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BIET biátă (bieţi, biéte) şi substantival 1) Care trezeşte compasiune; vrednic de milă; sărman; sărac; nenorocit. 2) (despre morţi) De care îţi pare rău că nu mai există; regretat. 3) Care nu prezintă nici o importanţăţ; demn de dispreţ. [Monosilabic] /<sl. bĕdinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

biét (biátă), adj. – Sărman, nenorocit, nefericit. Cuvîntul are un sens şi o întrebuinţare particulară, întrucît reprezintă o calitate pur afectivă, atribuită de vorbitor şi în nici un caz intrinsecă obiectului (ca în cazul sp. el pobre hombre, faţă de el hombre pobre). Din această raţiune, nu este posibilă întrebuinţarea sa postpusă (*omul biet), decît în apoziţie (omul, biet, nu ştia ...) caz în care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu ştia). Nuanţa afectivă puternică este evidentă în întrebuinţarea curentă a cuvîntului, cînd este vorba de membrii familiei decedaţi: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunemacest caz indică adevărata semnificaţie a cuvîntului, caz în care se poate recunoaşte în el lat. vĕtus „vechi”, care s-a întrebuinţat de asemenea din epoca clasică desemnînd „strămoşii, cei morţi”. În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna „răposatul Petre” şi apoi, printr-o asociaţie de idei firească, „bietul Petre” (cf. şi săracul Petre). Fonetismul lui vetusbiet este normal; cf. şi it. vieto „trecut, vechi”. Ex. it. arată că acuz. lui vĕtĕrem fusese abandonat încă din lat. vulg., şi cuvîntul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicaţii încercate pînă acum par destul de improbabile. S-a presupus că este vorba de sl. bĕdĭnŭ (Cihac, II, 13; Puşcariu 201; DAR), în ciuda imposibilităţii fonetice; de la lat. vietus „ofilit, slab” (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), în ciuda dificultăţilor semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine săs. bdjetisch.
(Dicţionarul etimologic român)

biet adj. m., pl. bieţi; f. sg. biátă, g.-d. art. biétei, pl. biéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BIET adj. 1. nenorocit, nevoiaş, sărac, sărman, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. şi reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. şi Olt.) săget, (înv.) cainic, mişel, mişelos. (Un ~ ţăran; ~ul de mine!) 2. neînsemnat, obscur, umil. (Un ~ funcţionar.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bi bie

Cuvinte se termină cu literele: et iet