bifurcare

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărţi în două ramuri, în două direcţii, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BIFURCÁRE, bifurcări, s.f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcaţie. – V. bifurca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărţi în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
(Dicţionar de neologisme)

BIFURCÁRE s.f. Acţiunea de a bifurca şi rezultatul ei; bifurcaţie. [< bifurca].
(Dicţionar de neologisme)

BIFURCÁ vb. refl. a se despărţi în două ramuri, direcţii. (< fr. bifurquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

!bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. bifúrcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcării; pl. bifurcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
(Dicţionar de sinonime)

BIFURCÁRE s. v. bifurcaţie.
(Dicţionar de sinonime)