bilă dex - definiţie, sinonime, conjugare

bilă

[Sinonime]
BÍLĂ1, bile, s.f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÍLĂ2, bile, s.f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale şi întrebuinţată în diverse scopuri (ca rulmenţi, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). ♢ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenţilor; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” şi „bine”. Bilă roşie = calificativ între „bine” şi „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÍLĂ3, bile, s.f. Trunchi (subţire), mai ales de brad, întrebuinţat în construcţii, la schele. – Din bg. bilo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÍLĂ1 f. anat. 1) Lichid galben-verzui, amar, care este secretat de ficat şi contribuie la digestie; fiere. 2) Veziculă în care se depozitează acest lichid; fiere. [G.-D. bilei] /<fr. bile, lat. bilis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BÍL//Ă2 ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticlă, mase plastice etc.) cu diverse întrebuinţări (în tehnică, la unele jocuri etc.). 2) (într-un sistem de vot) Semn prin care se aprobă sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ albă. ~ neagră. [G.-D. bilei] /<fr. bille
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bílă (bíle), s.f. – Sferă, pietricică. Fr. bille. Cuvîntul bilă, s.f. (bîrnă, traversă) ne este necunoscut ca termen popular. Cihac şi DAR îl derivă din bg. bilo; este însă probabil să fie vorba de acelaşi cuvînt fr.
(Dicţionarul etimologic român)

BÍLĂ1 s.f. Lichid vâscos cu gust amar, secretat de ficat; fiere. [< fr. bile, cf. lat. bilis].
(Dicţionar de neologisme)

BÍLĂ2 s.f. Sferă de lemn, de sticlă, de metal etc. cu care se joacă popice, biliard, care se foloseşte la rulmenţi etc. ♦ (Cu complinirea: albă, roşie, neagră etc.) Notă care se dădea în trecut la unele facultăţi. [< fr. bille].
(Dicţionar de neologisme)

BÍLĂ1 s. f. produs de secreţie al ficatului, cu rol fiziologic în digestie; fiere. (< fr. bile)
(Marele dicţionar de neologisme)

BÍLĂ2 s. f. 1. sferă de lemn, sticlă, metal etc. pentru popice, biliard, rulmenţi etc. 2. (albă, roşie, neagră etc.) notă care se dădea în trecut la unele facultăţi. 3. (fam.) cap. 4. stâlp de lemn, rotund, în construcţii. (< fr. bille)
(Marele dicţionar de neologisme)

bilă, bile s.f. cap, ţeastă. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bílă (fiere, sferă, trunchi) s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BÍLĂ s. (ANAT.) fiere, (pop.) venin. (Ficatul secretă ~.)
(Dicţionar de sinonime)

BÍLĂ s. v. cap.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bi bil

Cuvinte se termină cu literele: la ila