bina

BINÁ, binale, s.f. Clădire în construcţie sau în reparaţie. ♦ (Înv.) Clădire, construcţie (de dimensiuni mari). – Din tc. bina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BINÁ ~le f. 1) Clădire în curs de construcţie sau de reparaţie. 2) la pl. Obiecte de tâmplărie (uşi, ferestre etc.) destinate unei construcţii. Atelier de ~le. [Art. binaua; G.-D. binalei] /<turc. bina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

biná (binále), s.f. – Clădire în construcţie. – Mr. binae. Tc. bina (Roesler 589; Şeineanu, II, 52; Lokotsch 307; Ronzevalle 51); cf. ngr. μπινᾶς, bg. bina. – Der. binagiu, s.m. (antreprenor de construcţii).
(Dicţionarul etimologic român)

biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bínă s.f. (reg.) estradă, scenă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
BINÁ s. şantier.
(Dicţionar de sinonime)