binefacere dex - definiţie, sinonime, conjugare
BINEFÁCERE, binefaceri, s.f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BINEFÁCER//E ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

binefáce (-c, ăcút), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine şi face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supravieţuieşte în der., şi a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care foloseşte, care face bine); binefacere, s.f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
(Dicţionarul etimologic român)

binefácere s. f. → facere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bi bin bine binef binefa

Cuvinte se termină cu literele: re ere cere acere facere