bir dex - definiţie, sinonime, conjugare
BIR, biruri, s.n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale româneşti de la ţărani şi meşteşugari; p. gener. (pop.) impozit. ♢ Expr. A da bir cu fugiţii = a dispărea, a fugi (în mod laş) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la ţărani şi orăşeni. 2) ist. Dare (în bani) încasată de către domnitor pentru Poarta Otomană; tribut. ♢ A da ~ cu fugiţii a fugi de undeva; a se face nevăzut. /<ung. bér
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bir (bíruri), s.n. – 1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr „dar” (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir „impozit”, mag. bér „salariu, leafă”. În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în mag. este împrumut şi sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaşte că sl. nu provine din mag. şi, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între „dar” şi „impozit” este foarte curentă în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s.m. (strîngător de biruri); birărie, s.f. (înv., impozit pe comerţ); birnic, s.m. (care plăteşte bir, contribuabil). Cf. birşag.
(Dicţionarul etimologic român)

bir s. n., pl. bíruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BIR s. (IST.) 1. dare, impozit, (rar) contribuţie, impunere, (pop.) dajdie, (înv. şi reg.) porţie, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ştaier, (înv.) adău, adet, dabilă, madea, mirie, nevoie, obicei, orânduială, rânduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. v. tribut.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bi

Cuvinte se termină cu literele: ir