birui dex - definiţie, sinonime, conjugare
BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un duşman, un adversar etc.) ♦ Fig. A(-şi) înfrâna, a(-şi) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleşit de un sentiment, de o emoţie etc. 2. (Pop., mai ales în construcţii negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). – Din magh. birni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BIRUÍ bírui tranz. 1) (duşmani, adversari etc.) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a bate; a învinge. 2) rar (acţiune greu de realizat) A duce la bun sfârşit; a scoate la capăt; a isprăvi; a termina; a sfârşi; a încheia. 3) fig. (stări, sentimente) A face să nu se manifeste; a învinge. ~ frica. [Sil. -ru-i] /<ung. birni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

biruí (-uésc, -ít), vb. – 1. A fi mai puternic ca cineva. – 2. A învinge, a supune. – 3. (Înv.) A domina, a guverna, a avea autoritate. – Var. (înv.) birţui. Mag. birni „a poseda” (DAR). – Der. biruită, s.f. (înv., victorie); biruitor, adj. (stăpân, suveran, învingător); biruinţă, s.f. (victorie).
(Dicţionarul etimologic român)

!biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéşte/bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă/să bíruie
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

biruí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. bíruie, imperf. 3 sg. biruiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BIRUÍ vb. 1. a bate, a înfrânge, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. şi reg.) a supune, (înv.) a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vinci. (Îi ~ pe duşmani) 2. v. izbândi. 3. v. depăşi. 4. v. stăpâni. 5. v. răzbi.
(Dicţionar de sinonime)

BIRUÍ vb. v. cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, stăpâni.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A birui ≠ a pierde
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: bi bir biru

Cuvinte se termină cu literele: ui rui irui