bitang

BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s.m. şi f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

bitáng (bitángi), s.m. – 1. Străin, din altă parte. – 2. Vagabond. – 3. Bastard, fiu natural. Mag. bitang (Cihac; Gáldi, Dict., 108). Se foloseşte în Trans. (cf. ALR 211). Cf. sb. bitanga „leneş”.
(Dicţionarul etimologic român)

bitáng s. m., pl. bitángi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bitáng, bitángă, bitángi, bitánge, adj. (reg.) 1. străin. 2. vagabond, ştrengar. 3. bastard; copil nelegitim.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
BITÁNG adj. v. natural, nelegitim.
(Dicţionar de sinonime)

BITÁNG adj., s. v. bastard.
(Dicţionar de sinonime)

BITÁNG s. v. copil din flori.
(Dicţionar de sinonime)