bitumen

BITÚMEN s.n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiţii naturale a cerii şi a răşinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BITÚMEN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pământ a resturilor organice. /<lat. bitumen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bitúmen s.m. – Material provenit din transformarea în condiţii naturale a cerii şi a răşinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se foloseşte asfalt. În schimb, se foloseşte der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.
(Dicţionarul etimologic român)

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a răşinilor de plante şi a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].
(Dicţionar de neologisme)

BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a răşinilor de plante şi a cerii. (< lat. bitumen)
(Marele dicţionar de neologisme)

bitúmen s. n., pl. bitúmene
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BITUMENE GAZOÁSE s. pl. v. gaze naturale.
(Dicţionar de sinonime)