bizotare

BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A şlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre preţioase etc. – Din fr. biseauter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BIZOTÁRE, bizotări, s.f. Acţiunea de a bizota şi rezultatul ei. – V. bizota.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BIZOTÁ vb. I. tr. A şlefui o margine oblic (la o oglindă, o piatră preţioasă, un smalţ dentar etc.). [< fr. biseauter].
(Dicţionar de neologisme)

BIZOTÁRE s.f. Acţiunea de a bizota şi rezultatul ei. [< bizota].
(Dicţionar de neologisme)

BIZOTÁ vb. tr. a şlefui oblic muchiile la o oglindă, o piatră preţioasă, un smalţ dentar. (< fr. biseauter)
(Marele dicţionar de neologisme)

bizotá vb., ind. prez. 1 sg. bizotéz, 3 sg. şi pl. bizoteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bizotáre s. f., g.-d. art. bizotării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BIZOTÁRE s. (TEHN.) teşire. (~a sticlei.)
(Dicţionar de sinonime)