BLASFEMÍE s.f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor şi a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BLASFEMÍE s.f. Cuvânt prin care se insultă divinitatea sau religia; defăimare a celor considerate sfinte; hulă. [Gen. -iei. / < lat., gr. blasphemia, cf. it. blasfemia].
(Dicţionar de neologisme)
BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. (< lat. blasphemia)
(Marele dicţionar de neologisme)
BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. (< germ. blasphemieren)
(Marele dicţionar de neologisme)
blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. (< lat. blasphemia)
(Marele dicţionar de neologisme)
BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. (< germ. blasphemieren)
(Marele dicţionar de neologisme)
blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.
(Dicţionar de sinonime)