BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (şi atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voinţă (şi prost). – Cf. scr. b l e k a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale şi atârnă în jos; pleoştit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bleg (bleágă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S.m.) Paiaţă. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, paşnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. şi sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleşcăi); bleojdi, vb. (a fleşcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-şi aţinti privirea spre ceva), cf. pleoşti (DAR se gîndeşte la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formaţie); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţine bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se foloseşte în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.
(Dicţionarul etimologic român)
bleg, blegi s.m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bleagă, blege s.f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieţ, mămăligos. (O fiinţă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Bleg ≠ deştept, căpăţănos, căpos, cuminte, înţelept, isteţ, mintios
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale şi atârnă în jos; pleoştit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
bleg, blegi s.m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bleagă, blege s.f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieţ, mămăligos. (O fiinţă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Bleg ≠ deştept, căpăţănos, căpos, cuminte, înţelept, isteţ, mintios
(Dicţionar de antonime)