bob

BOB¹, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Sămânţă de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă şi răbdare; amănunţit. Din bob în bob = amănunţit. Bob numărat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se aşază bobii aruncaţi de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S.m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari şi cu seminţe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânţa acestei plante. – Din sl. bobŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BOB², boburi, s.n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în faţă, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BOB³, boburi, s.n. Instalaţie pentru ridicarea materialelor de construcţie. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BOB² boábe n. 1) Fiecare dintre părţile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalităţi de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BOB³ ~uri n. 1) Sanie sportivă pentru mai multe persoane, dirijată cu un volan sau cu două cabluri. 2) Sport practicat cu această sanie. /<engl. bob[sleigh]
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BOB¹ ~i m. 1) Plantă leguminoasă cu fructul păstaie, cu seminţe mari, ovale şi plate. 2) Sămânţa acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminţe ale acestei plante. ♢ A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva după felul cum se aranjează bobii aruncaţi de către ghicitor. ~ cu ~ amănunţit, luând fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fără grabă şi foarte atent. ~ numărat exact; întocmai. /<sl. bobu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bob (-oábe), s.n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obişnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînţă. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepţie, nu are pl.; în a doua, se foloseşte numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se foloseşte în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s.f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s.f. (grăunte; bob); bobăreasă şi (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s.f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s.n. (bulgăre); bobică, s.f. (oală, vas rotund); bobişte, s.f. (teren cultivat cu bob); bobiţă, s.f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobiţar, s.m. (Trans., coacăz); bobitoare, s.f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s.n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s.m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s.f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, şi de fiecare din cele nouă bucăţi de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumeţe sau inconştiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicaţie diferită, dat fiind existenţa lui bobic, s.m., care se foloseşte în Munt. cu sensul de „prăjină, băţ”. – Din rom. trebuie să provină ţig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
(Dicţionarul etimologic român)

BOB¹ Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
(Dicţionar de neologisme)

BOB² s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului şi a altor materiale la înălţimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob].
(Dicţionar de neologisme)

BOB¹ s. n. 1. sanie de metal foarte joasă şi îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în faţă cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)
(Marele dicţionar de neologisme)

BOB² s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcţie la înălţimea schelelor. (< engl. bob)
(Marele dicţionar de neologisme)

bob (sămânţă) s. n., pl. boábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bob (sanie) s. n., pl. bóburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bob (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bob (sămânţă folosită la ghicit) s. m., pl. bobi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BOB s. v. bacă.
(Dicţionar de sinonime)

BOB s. 1. boabă, grăunte, sămânţă, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grâu.) 2. v. picătură. 3. (BOT.) bob-de-ţarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrântiţă; bob-de-ţarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.
(Dicţionar de sinonime)

LEMNUL-BÓBULUI s. v. salcâm galben.
(Dicţionar de sinonime)

BOB s. (SPORT) (rar) bobslei.
(Dicţionar de sinonime)